mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  
termeni medicali


Oftalmologie
Index » Boli si tratamente » Oftalmologie
» Ce este iridologia ?

Ce este iridologia ?







Marcajele specifice ale irisului i-au fascinat pe oameni de-a lungul timpului, multi cautand sa le desluseasca adevarata semnificatie. Pana acum, s-a silit ce reprezinta unele dintre ele, in timp ce altele sunt pe cale de a fi identificate. Misterele irisului sunt astfel, treptat, dezvaluite. Un studiu efectuat in America a aratat, de pilda, ca atletii cu ochi de culoare inchisa aveau, in diferite sporturi, un comportament diferit fata de cei cu ochi albastri, concluzia fiind ca diferenta se datora timpului de reactie. Atletii cu irisul de culoare cafenie reactionau mai rapid decat cei cu irisul albastru si inregistrau performante mai bune in sporturi ca boxul si anumite tipuri de lupte, in timp ce indizii cu ochi albastri s-au dovedit superiori in situatiile care reclamau o concentrare mai mare a atentiei, ca de pilda jocul de golf sau biliard. Cercetarile efectuate ulterior in conditii de laborator au confirmat ca diferentele prind timpul de reactie se datoreaza unor diferente intre rapiditatea reflexelor indizilor cu ochi de culoare deschisa, fata de cei cu ochi de culoare inchisa.




Cuprins:

Generalitati

Principiile care stau la baza iridologiei

Prevenirea bolilor prin examinarea irisului

Irisul în diagnosticarea bolilor

Ce nu poate releva irisul


Generalitati

sus sus
Iridologia se bazează pe studiul irisului şi relaţiilor acestuia cu sistemul nervos. Toate organele corpului sunt legate, prin nervi, de măduva spinării care este împărţită în segmente separate, fiecare corespunzând unei anumite zone din corp. Impulsurile nervoase de la nivelul organelor sau glandelor ajung la măduva spinării prin nervi, ele putând fi apoi "citite" în iris. De obicei transmiterea acestor impulsuri începe la naştere, menţinându-se nealterată în tot restul vieţii. De aceea, situaţiile în care avem de-a face cu fracturi ale membrelor nu vor fi oglindite la nivelul irisului, în timp ce debilitatea specifică unui organ va fi evidenţiată, acesta fiind de fapt domeniul de interes al iridologiei.
Este acum momentul în care ar trebui să lămurim diferenţa dintre diagnosticarea irisului şi diagnosticarea ochiului. Aceşti doi termeni nu sunt identici. Diagnosticarea irisului este observarea şi diagnosticarea bolilor cu ajutorul irisului şi reprezintă subiectul acestei cărţi. Diagnosticarea ochiului (oftalmologie) se referă la observarea şi diagnosticarea bolilor care afectează întregul glob ocular, care include pupila şi irisul, precum şi retina, sclerotica, pata galbenă, canalele lacrimale etc.
Este uimitor cât de multe neadevăruri s-au scris despre iridologie. Se fac tot felul de afirmaţii complet lipsite de sens. Unii consideră că irisul se modifică în funcţie de starea sănătăţii şi că iridologia constituie un mijloc convenabil de a verifica sănătatea.

Dar tiparul irisului se formează aproape în întregime încă de la naştere, similar amprentelor digitale şi nu se modifică semnificativ în cursul vieţii. Nici un fel de întindere fizică nu va face să crească înălţimea unei persoane şi, în mod similar, o refacere a stării de sănătate nu va putea îndepărta debilităţile moştenite, relevate de iris. Alţii sunt de părere că personalitatea individului poate fi "citită" în iris, ceea ce este lipsit de sens. Dacă acest lucru ar fi real, atunci irisul şi-ar modifica mereu tiparul structural şi marcajele, deoarece personalitatea individului se dezvoltă şi se schimbă în funcţie de condiţiile de viaţă. Noi am urmărit timp de 20 de ani irisul aceloraşi persoane şi nu am observat modificări semnificative ale tiparului transmis pe cale genetică. Este interesant că cei care susţin contrarul nu au putut aduce dovezi în sprijinul teoriilor lor. Irisul relevă planul de detaliu al punctelor noastre tari şi slabe. Chiar şi culoarea ochilor noştri este predeterminată şi ne oferă o indicaţie clară asupra constituţiei şi zestrei genetice.
Menţinerea stării de sănătate constituie, poate, cel mai important aspect al vieţii noastre; fără sănătate totul îşi pierde sensul. Dificultatea constă în faptul că aflăm prea târziu că starea sănătăţii noastre s-a deteriorat. Adesea, consultăm pacienţi care suferă de multă vreme de o boală cronică şi care ne sunt aduşi de către o persoană iubitoare din familie, un fiu sau o fiică. Abia după ce ei se simt bine şi după ce şi-au recâştigat vitalitatea îşi dau seama cât de afectată emoţional a fost familia. Prevenirea bolilor este un proces de durată care reclamă o atenţie constantă. Este foarte bine să trăieşti pentru prezent, problema care se pune este însă aceea că, odată cu trecerea timpului, cei care ne iubesc vor trebui să achite, prin emoţiile lor, nota de plată a neglijenţei noastre.

Principiile care stau la baza iridologiei

sus sus
Iridologia este o metodă neinvazivă, demnă de încredere, care poate asigura liniştea noastră şi a familiei noastre. Ea trebuie utilizată însă în mod inteligent. O problemă de sănătate nu trebuie abordată în grabă. Irisul este atât de complicat ca structură şi include atât de multe marcaje, culori şi combinaţii încât nu întotdeauna zonele identificate ca prezentând probleme sunt de relevanţă imediată. Acestea însă trebuie reţinute pentru examinări ulterioare deoarece s-ar putea dovedi semnificative. Cunoaşterea faptului că trupul nostru prezintă anumite zone cu debilitate se poate dovedi foarte utilă pentru asigurarea unei stări bune a sănătăţii.
De pildă, o răceală pe care o contractăm se datorează invaziei organismului de către un virus; virusul determină o reacţie excesivă a membranelor mucoase din corp care determină tuse şi guturai, de obicei după una-două zile de la infecţia iniţială. Dacă ştim care sunt zonele care vor reacţiona faţă de virus, putem aplica, foarte timpuriu, un tratament specific. Zonele sensibile ar putea fi sinusurile, plămânii, gâtul sau sistemul imunitar, iar o incapacitate a celulelor imunitare speciale (limfocitele T) de a instrui celulele angajate direct în lupta cu agenţii patogeni (limfocitele B) să atace virusul, poate provoca probleme mai serioase.

Dacă prima examinare a irisului este efectuată cu pricepere, pot fi identificate şi zone care, deşi nu provoacă în mod curent şi direct probleme evidente de sănătate, pot fi corelate cu alte zone de interes.
Din acest motiv, nici un specialist în iridologie nu va analiza istoricul evoluţiei unei boli decât după o consultaţie iniţială. Dacă un pacient acuză o boală cardiacă, şansele de a observa un marcaj în zona corespunzătoare a irisului sunt mult mai mari, dar aceasta distrage atenţia de la cauza reală sau adevăratul factor care a provocat boala. Pe de altă parte, dacă pacientul sau pacienta doreşte să aducă la cunoştinţă specialistului problemele de sănătate în legătură cu un tratament aplicat anterior, iridologul va ţine seama de aceste informaţii.
Studiu de caz: Julia J., avocat
Spre deosebire de unii dintre pacienţii care ne-au consultat, Julia îşi cunoştea exact problema. Deoarece poseda unele cunoştinţe de iridologie, a dorit să ne prezinte situaţia înainte ca noi să trecem la diagnoza pe baza irisului, deoarece considera că ar fi în avantajul ei. Ea fusese cu puţin timp în urmă diagnosticată clinic ca suferind de encefalomielită mialgică (EM), cunoscută şi sub numele de sindrom post-viral. Deoarece nu există nici un tratament cunoscut pentru EM, Julia ne-a solicitat o diagnosticare a stării generale a organismului pentru a se stabili dacă există şi alţi factori care au contribuit la boală.

Tipul structural al irisului său era biliar, ceea ce se întâmplă frecvent în cazul EM. Am observat că zone mari ale irisului său erau pigmentate cu pete de culoarea ruginei datorită acumulărilor de fier, indicând faptul că organismul ei avea probleme cu utilizarea fierului. Din acest motiv, am suspectat că anemia a constituit unul dintre factorii care au contribuit la boală. Irisul pacientei prezenta şi multe inele de stres, astfel încât ne-am dat seama că stresul era un factor important în viaţa ei. în irisul drept se găsea o lacună în formă de scară, care a necesitat o investigare ulterioară. Alte modele semnificative specifice organelor corespundeau ficatului, uterului şi ovarelor. Irisul acestei paciente este prezentat în figura 1.
Cazurile de EM au nevoie de tratamente individuale specifice; ceea ce este potrivit pentru o persoană, poate fi complet nefolositor alteia. In cazul Juliei am sugerat administrarea vitaminelor complexului B şi a vitaminelor C şi A, în combinaţie cu un regim alimentar care a inclus suc de năsturel* pentru a-i ameliora anemia şi a-i consolida şi susţine energia.
Solicitarea organismului în stări de oboseală extremă nu face decât să înrăutăţească situaţia, astfel încât am sfătuit-o pe Julia să-şi rezerve două intervale pe zi, de odihnă la pat, astfel încât să nu fie suprasolicitată. Modelul prezent în zona corespunzătoare pieptului ne-a îngrijorat, dar ea ne-a dat asigurări că totul este în ordine. Chiar în aceste condiţii, am sfătuit-o să-şi viziteze medicul, pentru un control, iar acesta i-a făcut o mamografie.

Rezultatul a fost cel pe care l-am bănuit, în sensul că, la sânul drept a fost identificată o mică formaţiune. In două săptămâni ea a intrat în spital şi această formaţiune i-a fost îndepărtată. Desigur, operaţia nu a ajutat la vindecarea EM, dar după o stare iniţială de regres, situaţia i s-a îmbunătăţit simţitor, pacienta având şanse de însănătoşire. Irisul are o formă circulară, fiind alcătuit din mii de fibre minuscule, orientate de la exterior către pupilă. Aproximativ o treime din iris conţine un muşchi circular specializat, numit coleretă, controlat de sistemul nervos autonom, care reglează dimensiunile pupilei. în iridologie, partea exterioară a acestui cerc reprezintă sistemele corpului iar partea din interior corespunde tractului digestiv (vezi figura 2). Fibrele din care este alcătuit irisul pot fi dislocate, astfel încât nu sunt întotdeauna dispuse în linie dreaptă. De fapt, ele formează un număr nesfârşit de modele individuale şi unice. Aceste forme, culori şi modele sunt studiate de iridologi. Fiecare variaţie a structurii fibrelor este analizată conform poziţiei sale în iris, fiecare organ, funcţie sau glandă având o localizare specifică. în general, partea superioară a irisului reprezintă capul, partea dreaptă indică organele interne situate în partea dreaptă a corpului, respectiv ficatul, partea dreaptă a toracelui, plămânul drept, sânul drept etc, iar partea stângă a irisului corespunde organelor situate în stânga, respectiv partea stângă a toracelui, sânul stâng, splina etc.

Deoarece inima este amplasată aproximativ la mijloc, ea este reprezentată în ambele părţi ale irisului. Conform cercetărilor noastre, compartimentele situate în partea dreaptă a inimii sunt reflectate la nivelul părţii drepte a irisului, iar cele din partea stângă a inimii sunt vizibile în stânga. Partea inferioară a irisului reprezintă aparatul reproducător, rinichii şi intestinele.
Organele şi glandele corpului funcţionează ca un tot unitar asemănător unui motor de automobil ale cărui componente sunt interdependente. De pildă, funcţionarea veziculei biliare se află în corelaţie cu ficatul, iar ficatul cu inima. De aceea, orice marcaj corespunzător unui organ, care apare în iris, poate fi urmat de simptome la nivelul altei părţi a corpului. în unele cazuri, o disfuncţie a veziculei biliare poate provoca o reacţie a inimii iar simptomul care se manifestă poate fi o tensiune arterială ridicată. Sistemul digestiv poate fi de asemenea afectat deoarece vezicula biliară eliberează bila care descompune grăsimile pătrunse în organism prin alimentaţie şi aşa mai departe. Un alt exemplu îl constituie cazurile de eczemă. Aceasta nu reprezintă o boală a pielii, ci o afectare a ficatului sau rinichiului. Un cercetător minuţios care studiază principiile iridologiei a descoperit că în cazul pacienţilor cu eczeme irisul nu prezenta marcaje în zona corespunzătoare pielii. Dar, deşi eczema se manifestă printr-o inflamaţie a pielii, ea este, de obicei, provocată de reacţia alergică faţă de un antigen, o substanţă străină care atacă organismul. Cercetătorul amintit urmărea simptomul, în timp ce irisul îi prezenta cauzele.

Dacă el ar fi analizat zonele corespunzătoare ficatului sau rinichiului, el ar fi găsit, probabil, cauza.
Atunci când privim un iris, vedem o mulţime de mesaje care ilustrează moştenirea noastră genetică. Există marcaje comune, ca de pildă lacunele (vezi figura 3) determinate de moştenirea genetică, semnificaţia lor variind între o "activitate normală" al cărei rezultat este o stare bună a sănătăţii şi o "activitate diminuată", care afectează în mod negativ sănătatea, cu diferite manifestări, de la indispoziţii până la simptome mai grave. Afectarea organelor dintr-o anumită parte a corpului apare numai în momentul intrării în acţiune a factorilor de mediu. Astfel, un ficat cu debilitate genetică poate funcţiona perfect normal până în momentul în care este suprasolicitat prin consumul excesiv de alcool, ceea ce va determina apariţia unei stări de apatie mentală şi fizică. în mod similar, pancreasul cedează datorită consumului excesiv de dulciuri.
Zonele lacunare ale irisului pot prezenta diferite forme: unele sunt pe jumătate lacune, altele sunt deschise, închise sau încapsulate printr-o margine groasă. în figurile 4-6 sunt prezentate diferite tipuri de lacune. O lacună de iod (figura 4) indică incapacitatea tiroidei de a depozita tiroxina, o lacună în formă de trifoi (figura 5) reprezintă semnul unei dezvoltări tisulare sau tu-morale, iar o lacună divizată (figura 6) indică o funcţie deficitară a unui organ sau a unei glande.

O suprafaţă pe jumătate lacunară în zona inimii ridică o serie de probleme, în special în ceea ce priveşte tensiunea arterială. Am consultat odată o pacientă tânără, în jur de treizeci de ani, care acuza ameţeli şi o stare de oboseală permanentă. Medicul său curant şi-a exprimat părerea că această stare era explicabilă, deoarece femeia avea de îngrijit doi copii. Dar irisul ei prezenta o suprafaţă pe jumătate lacunară în zona corespunzătoare inimii, ceea ce indica faptul că starea inimii sale nu era perfectă. Ulterior, pacienta i-a menţionat medicului său bănuiala că s-ar putea ca simptomele de oboseală şi ameţeală să-i fie provocate de o disfuncţie cardiacă. La început medicul a luat în râs această părere, dar a căzut de acord să mai efectueze unele examene medicale; în urma acestora s-a descoperit o îngustare a arterelor coronare şi o tensiune arterială foarte ridicată.
Iridologia se bazează pe constituţia noastră genetică, aceasta determinân-du-ne predispoziţiile faţă de anumite boli sau simptome. Aceeaşi boală poate afecta diferiţi indivizi în mod diferit. Simptomele generale pot fi încadrate în anumite categorii, însă reacţia noastră faţă de acelaşi virus, de exemplu, este diferită. Arunci când doi indivizi sunt infectaţi cu acelaşi virus gripal, unul poate prezenta senzaţii de uscăciune şi usturimi la nivelul gâtului însoţite de secreţii nazale, în timp ce celălalt poate avea dureri de cap şi nasul înfundat.
Unii dintre noi par a fi imuni la multe boli, în timp ce alţii cad ca muştele în faţa aceloraşi agenţi patogeni.

Cauza constă probabil în faptul că marea majoritate a bolilor au o bază genetică. Ceea ce văd iridologii în irisul ochiului este tocmai această zestre genetică. De pildă, indivizii care au boala congenitală denumită sindromul Down s-au dovedit a avea un fond genetic diferit faţă de cei normali, în sensul că ei au 47 de cromozomi în loc
Prin urmare, iridologia se ocupă mai mult cu depistarea debilităţii organelor decât cu bolile ca atare. Putem constata debilitatea unui organ, dar nu putem defini starea patologică dacă nu cunoaştem simptomele. Iridologia nu este o diagnoză clinică - aceasta putându-se efectua mai uşor prin teste clinice - şi nici o metodă de apreciere a personalităţii. Ea este o metodă prin care putem depista o maladie potenţială, cu mult înainte ca simptomele să avertizeze pacientul asupra faptului că nu este ceva în regulă. De pildă, un defect al irisului (vezi figura 7) indică un proces a cărui evoluţie este inerentă.
Dacă pe baza seninelor irisului a fost identificată o problemă de sănătate, se poate administra un tratament specific, iar stilul de viaţă, ca şi modul de gândire pot fi modificate astfel încât să se ajungă la un echilibru care garantează o stare bună a sănătăţii. Organele sau glandele care prezintă o stare de sensibilitate intrinsecă nu trebuie supuse unor stimulări puternice care le determină să funcţioneze mai intens sub presiune.

Vindecarea propriu-zisă necesită timp, dând posibilitatea întregului corp să-şi restabilească ritmul propriu. Medicina naturistă este mai potrivită pentru acest proces de vindecare decât medicamentele clasice, deoarece ea asigură efecte benefice de durată. De obicei, corpul necesită numai o susţinere prin factori de nutriţie sau plante medicinale, însoţită de evitarea unor iritaţii exterioare. Datorită naturii unice a acestui tip de diagnostic, nu este nevoie ca stilul dumneavoastră de viaţă să se schimbe complet. Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care ni le adresează pacienţii este: "Trebuie să încep un regim alimentar plin de interdicţii?". Răspunsul nostru este negativ. Schimbarea bruscă a regimului alimentar implică două probleme. în primul rând, există puţine şanse ca pacienţii să urmeze continuu acest nou regim, iar în al doilea, atunci când vor renunţa şi vor trece din nou la vechiul sistem de alimentaţie, nu vor mai ţine seama nici de restul sfaturilor noastre. Mulţi consideră că stilul lor de viaţă ca şi regimul alimentar le sunt potrivite deoarece le-au urmat ani de zile fără a suferi prea mult din pricina lor. Aceste influenţe endogene fac parte din existenţa lor şi într-o anumită măsură organismul s-a obişnuit cu ele. Pentru a-şi recâştiga sănătatea, vor trebui modificate anumite aspecte, fie pe termen scurt, fie pe termen lung, fie cu intermitenţe. Nu este însă indicată o modificare completă şi bruscă.

Am fost frecvent consultaţi de către un om de afaceri care avea o formă gravă de acnee cronică eritematoasâ caracterizată prin înroşirea şi umflarea nasului, însoţită de erupţii care se pot extinde pe partea mijlocie a feţei, pe frunte şi pe bărbie. La un moment dat, având o întâlnire cu mai mulţi oameni de afaceri importanţi, el nu s-a simţit în stare să se prezinte în faţa lor, în situaţia în care se afla. Dorea de asemenea să întrerupă tratamentul cu un unguent prescris de medic, din cauza efectelor secundare. Irisul său era albastru iar atenţia noastră a fost puternic atrasă de partea corespunzătoare sistemului digestiv. Aceasta prezenta pigmentări galbene spre roşu, canale spastice în zona corespunzătoare stomacului (vezi figura 8) şi o lacună mare cu un marcaj de defect în zone ficatului. Pigmentul galben indica o problemă de durată, legată de putrefacţia proteică şi o afectare a rinichiului. Noi am verificat această zonă a irisului şi, la o mărire puternică, am putut observa o fibră transversală care străbătea una dintre zonele rinichiului (vezi figura 9).

Două dintre indiciile menţionate ne-au arătat că acneea cronică eritematoasâ de care suferea era rezultatul unui echilibru defectuos dintre sistemul digestiv şi rinichi. Cel de-al treilea marcaj, canalele spastice care reprezintă un factor constituţional indicând prezenţa crampelor (acest marcaj este adesea întâlnit la persoanele care suferă de sindromul intestinului iritabil) a necesitat o abordare diferită în ceea ce privea tratamentul. Atunci când am pus întrebări pacientului, am constatat că o perioadă îndelungată de autoneglijare şi-a spus cuvântul. El suferea de balonări însoţite de eliminarea unor cantităţi mari de gaze cu miros respingător şi de crampe gastrice care apăreau frecvent dimineaţa devreme, aceste condiţii manifestându-se încă din adolescenţă. Nu am găsit simptome ale unei disfuncţii a rinichiului deşi pacientul acuza uneori dureri în regiunea lombară. Am suspectat că organismul său nu mai producea acid clorhidric, ceea ce constituie unul dintre primele semne ale anumitor forme de cancer.


Am exclus orice tip de regim bazat pe consumul de alimente în stare crudă deoarece cantităţi mari de hrană bogată în celuloză i-ar fi produs mai multe neplăceri. I-am recomandat regimul său alimentar obişnuit însă cu restricţii cantitative. Apoi i-am prescris o jumătate de grepfrut proaspăt în fiecare dimineaţă, citronade din lămâi proaspete în intervalul dintre băuturile pe care le consuma în mod normal şi cantităţi mici de piersici şi ananas proaspăt, de două ori pe zi.

I-am alcătuit şi un remediu bazat pe plante medicinale care conţinea obligeană (Acorus calamus, cu utilizare strictă, conform prescripţiei), plantă ideală pentru calmarea crampelor gastrice şi diminuarea balonărilor, măcris (Rumex crispus) care exercită o acţiune de curăţire şi stimulează secreţia bilei şi "Bu gu zhi" (Psoralea corylifolia), o plantă medicinală originară din China, utilizată pentru fortificarea rinichilor. Pacientul a fost bucuros că tratamentul nu era foarte aspru şi ne-a urmat întocmai sugestiile, fiind încântat de rezultate. încet, el a înlocuit anumite alimente din regimul său cu altele mai complete şi a observat că intervalele dintre crize se măreau tot mai mult. Regimul alimentar cu suplimentele prescrise s-a dovedit un remediu aplicabil pe o perioadă mult mai mare decât un regim drastic pe care probabil că pacientul nu l-ar fi putut urma de-a lungul unui interval suficient de mare, pentru a obţine rezultatele dorite. Din acest studiu de caz rezultă că iridologia ia în consideraţie pacientul ca fiind un tot unitar, permiţând o abordare mai largă în căutarea unor soluţii satisfăcătoare pentru problemele de sănătate, deoarece iridologul îşi dă seama care este sediul acestor probleme. Exemplul menţionat ilustrează cum, pe baza irisului, se poate selecta o prescripţie care să-i permită pacientului să-şi redobândească sănătatea fără a aplica o terapie de durată, restrictivă şi uneori costisitoare. Organismul funcţionează pe baza unui echilibru, iar atunci când se instalează un dezechilibru, se creează o stare de nelinişte, apoi iritare şi în cele din urmă apare boala.

Prevenirea bolilor prin examinarea irisului

sus sus
Imaginaţi-vă că dispuneţi de o diagramă conţinând toate punctele din corpul dumneavoastră a căror stare de sănătate este precară, de un profil individual pe baza căruia să se detalieze toate tipurile de alimente, substanţe chimice şi chiar persoane pe care trebuie să le evitaţi, precum şi alimentele şi suplimentele care ar trebui să le includeţi în alimentaţie. Iridologia vă poate ajuta să obţineţi aceste informaţii.
Studiu de caz: Michella M., ziarist
Irisul Michellei era extrem de întunecat, cu o pigmentaţie densă. Numai pe baza culorii şi tipului structural - hematogen - al irisului său am suspectat existenţa unor deficienţe minerale care determină adesea crampe musculare şi anemie. Mai târziu ea ne-a confirmat că suferea de crampe musculare la nivelul membrelor inferioare, care se manifestau în timpul nopţii. Petele întunecate de pigment distribuite la întâmplare în irisul său ne-au determinat să-i punem unele întrebări privind consumul excesiv de ciocolată, eventualele oscilaţii ale stării sale psihice şi prezenţa durerilor de cap. Răspunzând afirmativ la toate cele trei întrebări ea a menţionat că, datorită durerilor de cap şi energiei sale diminuate fusese forţată, recent, să renunţe la antrenamentele regulate de înot, la care participa împreună cu soţul său. Acest lucru a tensionat relaţia conjugală, soţul neînţelegând starea ei letargică.

Medicina clasică acordă importanţă hipoglicemiei numai atunci când apare ca simptom al diabetului zaharat însă nivelurile reduse de zahăr din sânge provoacă uneori simptome grave, de la oscilaţii ale stării psihice până la depresii nervoase cu tentative de sinucidere şi de la stări anxioase de intensitate medie, până la crize serioase de panică necesitând spitalizare urgentă. Simp-tomele Michellei erau situate oarecum la mijlocul acestei game. Ea trecea adeseori prin stări de panică atunci când îşi făcea cumpărăturile într-un magazin universal aglomerat. De asemenea, consuma ciocolată în exces, cam trei tablete pe zi, dacă dispunea de această cantitate. în ceea ce priveşte stările de hipoglicemie, acestea sunt întotdeauna legate de un istoric de diabet în familie, iar Michella nu constituia o excepţie deoarece unchiul său era diabetic. Deşi pancreasul este de obicei organul prin care se realizează reglarea nivelului zahărului din sânge, ficatul este şi el implicat. în zona corespunzătoare acestui organ am observat o lacună închisă. Stresul joacă şi el un rol în nivelul oscilant, când ridicat, când coborât, al zahărului din sânge, ilustrat în iris prin cercuri concentrice, uşor de observat la ochii de culoare închisă. Tratamentul hipoglicemiei este simplu şi totodată dificil: simplu, deoarece eliminarea zahărului rafinat din regimul alimentar este suficientă pentru un efect substanţial, şi dificil, deoarece aproape toate alimentele preparate conţin zahăr rafinat.

Noi recomandăm întotdeauna pacienţilor noştri să respecte cu stricteţe regimul alimentar propus, timp de cel puţin o lună, apoi să-i aprecieze efectele. Dacă pentru acest interval scurt vor putea respecta regimul, efectele pozitive vor vorbi de la sine deoarece pacienţii vor fi mai calmi, având mai multă energie şi vitalitate. în cazul Michellei am recomandat 5-6 mese proteice mici pe zi, mai mult decât consuma ea în acea perioadă. La început a fost speriată dar am asigurat-o că nu va câştiga în greutate. Fiecare dintre mesele sale trebuia să conţină o cantitate mică de proteine sub formă de alune, brânză, came sau iaurt.
Meniul tipic pentru o zi a fost următorul:
Dimineaţa, după trezire: un pahar de apă minerală amestecat cu sucul
unei jumătăţi de lămâie proaspătă
Micul dejun: o ceaşcă de fiertură de cereale asortate, cu
adaos de migdale tocate mărunt şi puţin lapte
La mijlocul dimineţii: un iaurt natural proaspăt, cu seminţe de
floarea soarelui Prânzul: o salată verde asortată, cu şuncă slabă sau cu
brânză de vaci
La mijlocul după-amiezii: două chifle din făină integrală de grâu prăjite,
unse cu unt de arahide

Cina: rizotto de pui cu salată, urmat de fructe
proaspete La mijlocul serii: iaurt natural cu două chifle prăjite
După ce a consumat timp de o lună acest regim, pacienta s-a simţit foarte bine. în tot intervalul a avut o singură dată dureri de cap, în timp ce înainte acestea apăreau cel puţin o dată pe zi; a câştigat atât de multă energie încât şi-a reluat şedinţele de înot împreună cu soţul, simţindu-se din nou plină de sentimente bune şi fericită.
Bolile noastre se dezvoltă din interiorul organismului, datorită hranei pe care o consumăm şi felului de viaţă pe care-1 ducem, astfel încât trebuie să asigurăm un echilibru între un stil de viaţă sănătos şi "excentricităţile" pe care ni le dorim. Am avut odată ocazia să vedem o tânără femeie care vizitase foarte mulţi medici. Constituţia sa firavă era extrem de vlăguită deoarece suferea de anorexie, de aproape trei ani. în momentul în care am examinat-o nu se mai putea face aproape nimic pentru ea deoarece organele sale interne se aflau într-o stare extrem de gravă, în care orice intervenţie era zadarnică. După trei săptămâni era aproape de moarte. Irisul femeii prezenta semne ale unei sensibilităţi genetice a rinichilor şi ale unei îmbolnăviri a ficatului {vezi figura 11).

Prin urmare, irisul constituie cheia care ne ajută să prevenim dezvoltarea unei boli. Atunci când ştim care este organul sau sistemul care prezintă veriga slabă, ne aflăm într-o situaţie mai bună, deoarece putem lua măsuri de îngrijire.
Dacă observaţi o lacună în zona irisului corespunzătoare ficatului este recomandabil să reduceţi consumul de alcool pentru a împiedica vătămările ulterioare ale acestui organ şi să luaţi măsuri menite să-i asigure acele substanţe nutritive de care are nevoie pentru a-şi reface starea de sănătate. în acest caz bioiridologia recomandă supă de măcriş pentru refacerea nivelului fierului, morcovi cultivaţi în condiţii naturale, raşi prin râzătoare, pentru creşterea nivelului de vitamină A naturală şi drojdie de bere uscată, presărată deasupra alimentelor pentru a suplimenta vitaminele din complexul B, toate acestea reprezentând un tratament simplu, dar foarte eficient.

Irisul în diagnosticarea bolilor

sus sus
Există mai multe moduri de utilizare a probelor fizice în vederea determinării unui proces maladiv. O modalitate constă în diagnosticarea problemelor de sănătate pe baza amprentelor digitale. Cercetările au arătat că unele modele de amprente indică zone cu probleme de sănătate, într-un anumit moment din viaţa omului. Unghiile de culoare galbenă sugerează probleme la nivelul bronhiilor, o culoare roşiatică a lunulei de la baza unghiilor poate indica un infarct miocardic, în timp ce unghiile opace, albe, pot ridica suspiciunea unei probleme la nivelul tiroidei. O altă metodă constă în diagnosticul pe baza părului. Rădăcina părului poate fi utilizată ca indicator al prezenţei anumitor maladii degenerative. Această dovadă fizică este uneori utilizată separat, dar atunci când este combinată cu iridologia permite identificarea mai exactă a unei boli.
Primul element esenţial pentru administrarea unui tratament mai specific şi mai eficient constă în diagnosticarea corectă, iar cei care studiază şi folosesc iridologia consideră că ea este de un imens ajutor în punerea unui diagnostic corect, fără a necesita intervenţie chirurgicală. Ea este, de asemenea, singura metodă care poate fi utilă înainte ca procesul maladiv să pună stăpânire pe organism. Testele medicale sunt, în general, ambigue.

Precizia lor poate fi afectată de starea funcţională a organismului într-o anumită zi - fie că treceţi prin stări de înfierbântare sau răceală, sunteţi supărat sau calm, flămând, obosit etc. - sau de condiţiile de mediu, ca de pildă vremea foarte călduroasă sau rece, o atmosferă încărcată cu praf sau rece şi umedă etc. Unele teste sunt afectate şi de poziţia subiectului, care poate fi aşezat sau în picioare, sau de hrana pe care acesta a consumat-o. Putem spune deci că analizele medicale considerate în afara contextului general nu pot asigura un diagnostic, acelaşi lucru fiind valabil şi pentru iridologie. Totuşi, cuplată cu observaţiile fizice, iridologia prezintă anumite avantaje asupra testelor convenţionale care adesea nu evidenţiază anomalii, în ciuda faptului că pacientul simte că ceva nu merge bine.
Medicina modernă se bazează pe faptul că trupul găzduieşte procese maladive identificabile dar stadiile incipiente ale acestor procese nu se bucură de atenţia cuvenită. Iridologia identifică zonele potenţiale de boală, care poate fi tatată în mod eficient, atunci când apar primele simptome. Ea oferă şi avantajul cunoaşterii acelor tratamente care pot determina organismul să reacţioneze excesiv. în general însă, iridologia nu se ocupă cu modalităţi speciale de vindecare ci se bazează pe ideea de prevenire a îmbolnăvirilor, aceasta reprezentând de fapt sfera bioiridologiei.
Iridologia nu se sprijină nici pe homeopatie, nici pe chiropractică*, nu se pronunţă nici în favoarea medicamentelor faţă de plantele medicinale, nici în favoarea plantelor medicinale faţă de factorii nutriţionali. Ea se ocupă numai de bunăstarea şi calitatea vieţii individului.

Ce nu poate releva irisul

sus sus
Există mai multe condiţii fiziologice care nu sunt evidenţiate la nivelul irisului, dintre care unele nu reprezintă condiţii propriu-zise de boală sau disfuncţie. Starea de graviditate constituie un exemplu. Concepţia şi purtarea fătului până la sfârşitul perioadei de sarcină constituie un fapt normal, sănătos şi natural, astfel încât situaţia nu va fi reflectată ca un defect la nivelul irisului. O femeie care a apelat la noi pentru verificarea stării sale de sănătate ne-a reproşat la sfârşitul consultaţiei: "Ah! Dar nu aţi observat că sunt gravidă!". Desigur că nu am văzut aceasta în iris deoarece ea era perfect sănătoasă iar sarcina sa evolua normal. Pe de altă parte însă, dacă ea s-ar fi simţit rău dimineaţa, dacă ar fi avut dureri de spate, dacă gleznele i s-ar fi umflat şi ar fi apărut infecţii urinare, punctele slabe ale organismului responsabile pentru astfel de simptome ar fi putut fi observate.
De asemenea, este imposibil să se aprecieze vârsta unei persoane pe baza imaginii irisului. Există irisuri evident foarte tinere, respectiv acelea care se observă că nu sunt complet formate; imediat după naştere, irisul copilului nu este încă complet dezvoltat, întregul ochi fiind acoperit cu o peliculă protectoare uleioasă. Există şi irisuri evident bătrâne, caracterizate prin decolorare şi fibre în curs de degenerare, pleoapele fiind lăsate iar genele rărite, situaţii specifice oamenilor în vârstă.

Ţinând seama de aceste caracteristici se poate face o estimare generală pentru vârstele situate la extremităţile ciclului de viaţă, dar aceasta nu este foarte precisă. Am văzut ochi albaştri, foarte limpezi, fără urme de acumulări toxice, la mulţi bătrâni în vârstă de 90 de ani. Din păcate, am constatat şi existenţa unui potenţial genetic pentru boli foarte serioase la grupa de vârstă de 6-14 ani.
Sexul nu poate fi determinat pe baza fotografiei irisului, după cum nu poate fi determinată nici înălţimea sau greutatea. Desigur, dacă o persoană este supraponderală sau subponderală din cauza unei anumite boli sau dis-funcţii, irisul poate indica, foarte clar, motivul. El nu poate oferi însă indicaţii privind dimensiunile unei persoane.
Irisul nu reflectă nici infecţiile cu caracter trecător ca de pildă pojarul, oreionul şi varicela. Aceste tipuri de boli infecţioase specifice copilăriei nu depind de funcţionarea organelor sau a glandelor, astfel încât nu au reflectare la nivelul irisului.
In sfârşit, cercetările noastre arată că personalitatea nu poate fi determinată pe baza cercetării irisului. Acum câţiva ani, i-am invitat pe aşa-numiţii specialişti în citirea personalităţii după caracterele irisului să ia parte la un experiment. Am adus patru fotografii de irisuri, două aparţinând unor persoane cu deviaţii severe ale personalităţii care le conduseseră la suicid, iar două aparţinând unor persoane normale.

Specialiştii în citirea personalităţii au fost rugaţi să identifice victimele suicidului; rezultatele la care au ajuns au fost situate sub nivelul celor pe care le-ar fi obţinut dacă s-ar fi bazat numai pe o simplă ghicire. Comparativ, am cerut unui grup de şase foşti colegi de şcoală să ghicească pur şi simplu care dintre cei patru indivizi erau sinucigaşii, iar rezultatele obţinute de ei s-au dovedit mai aproape de adevăr.
Desigur, există posibilitatea de a interpreta anumite simptome drept trăsături ale personalităţii. De pildă, prezenţa unor pete mici de culoare brună pe iris poate indica faptul că persoana suferă de un dezechilibru pan-creatic astfel încât este posibil să treacă prin stări depresive şi, din când în\' când, să fie capricioasă şi anxioasă. Dar această descriere nu constituie o citire a personalităţii. Personalitatea omului se modifică, iar dacă irisul ar putea să o reflecte, ar fi de aşteptat ca şi el să se modifice. De fapt, tiparul irisului nu se alterează şi din această cauză el nu poate reflecta nici o modificare a personalităţii.

Studiu de caz: Helena P., artist
Irisul limfatic al Helenei prezenta toate semnele unei infecţii minore, nu destul de severă pentru a fi evidenţiată şi, prin urmare, imposibil de tratat de către medicul său, dar în acelaşi timp suficient de accentuată pentru a-i determina o stare de indispoziţie. Am observat că sclerotica sa (partea albă a globului ocular care ar fi trebuit să fie limpede şi strălucitoare) era roz, datorită prezenţei vizibile a vaselor fine de sânge, semn caracteristic celor mai multe cazuri de alergii şi infecţii. Pupilele ei erau prea mari, dovedind că sistemul său nervos autonom nu era echilibrat. Dar cel mai important semn la nivelul irisului îl constituia lacuna şi defectele depistate în zona corespunzătoare vezicii urinare. Noi am suspectat că infecţia se infiltrase în întregul său corp. Atunci când i-au fost adresate întrebări legate de micţiune, ea a mărturisit că, de câteve luni, o supără o cistită care recidivează mereu. Nici unul dintre remediile aplicate nu părea să fi asigurat o vindecare completă, iar unguentele recomandate de medic nu asigurau decât o îndepărtare temporară a simptomelor de arsură şi usturime. în figura 12 este prezentat irisul Helenei. Prima măsură a fost îndepărtarea factorilor alergici din regimul său alimentar, ca de pildă: ceai chinezesc, cafea, alcool, coca-cola şi mulţi aditivi alimentari artificiali, trecând-o pe un regim alimentar sănătos. Pasul următor a fost înlăturarea factorilor alergici exteriori, ca de pildă chiloţii de nylon, spumanţii de baie şi tampoanele.

I-am sugerat să urineze imediat după un raport sexual şi să spele întreaga zonă cu apă rece, fără săpun. Eliminarea urinei, ori de cîte ori era necesară, a fost de asemenea importantă. Helena stătea la locul său de muncă ore întregi, fără a-şi da seama că vezica sa era plină. La fiecare întrebuinţare a hârtiei igienice, mişcarea de ştergere trebuia orientată în direcţia faţă-spate pentru evitarea contaminării ţesuturilor vaginale delicate. Ea considerase că deţine un bun control asupra vezicii urinare, dar aceasta nu era o idee bună deoarece urina este un produs rezidual care trebuie îndepărtat din corp cât mai curând posibil şi nu menţinut în interior.
I-am sugerat să înlocuiască iritanţii de tipul ceaiului chinezesc sau cafelei cu ceai de muşeţel alternând cu suc de mere sau morcovi. I-am prescris vitaminele C şi A şi tablete de usturoi pentru a o ajuta să combată infecţia de care suferea. I-am oferit şi o listă de alimente care fortifică vezica urinară, incluzând conopidă, sfeclă, varză proaspătă, nectarine, piersici şi spanac dintre care măcar unul trebuia consumat zilnic. După numai o săptămână ea se simţea mai bine iar crizele nu i-au mai revenit nici în următoarele trei luni.


Tipareste Trimite prin email




Adauga documentAdauga articol scris

Copyright © 2008 - 2024 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor