mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  
termeni medicali


Regimuri si cure alimentare
Index » Dieta nutritie » Regimuri si cure alimentare
» Sistemele excretoare

Sistemele excretoare





SISTEME EXCRETOARE
SISTEM LIMFATIC
SISTEM IMUNITAR
SISTEM TEGUMENTAR
SISTEM INTESTINAL
SISTEM URINAR
SISTEM RESPIRATOR


Cuprins:

Sistemul limfatic

Sistemul imunitar

Sistemul intestinal (colon)

Sistemul urinar

Sistemul tegumentar (piele)


Sistemul limfatic

sus sus
Sistemul imunitar şi sistemul limfatic conlucrează cu scopul de a oferi organismului atât protecţia necesară, cât şi eliminarea reziduurilor formate în organism. Ambele sisteme se înscriu în categoria "sistem excretor", însă fiecare dintre ele este un sistem de sine stătător. Să analizăm fiecare dintre aceste sisteme, încercând să înţelegem cum funcţionează separat şi în echipă.
Sistemul limfatic acţionează ca sistemul septic al organismului. El asigură nu numai protecţia celulelor, dar deserveşte, în acelaşi timp, şi evacuarea deşeurilor. Celulele se hrănesc şi excretează aşa cum o faceţi şi dumneavoastră înşivă, numai că la o scară mult mai mică. Sângele transportă substanţele nutritive şi combustibilii până la celule, iar sistemul limfatic îndepărtează produsele secundare şi reziduurile rezultate din metabolizarea acestor substanţe nutritive şi combustibili.
Sistemul limfatic este format din lichidul limfatic, vasele limfatice, ganglioni limfatici, splina şi glanda timus.

Lichidul limfatic
Lichidul limfatic este un lichid alcalin, transparent, care circulă dinspre celule înspre zona de alimentare cu sânge venos, prin intermediul vaselor limfatice. Lichidele limfatice din organism acţionează asemenea apei care curăţă reziduurile din toaleta dumneavoastră, împingându-le înspre sistemul de epurare.
Lichidul limfatic îndepărtează aproximativ 10% din totalul fluidelor pe care le furnizează sistemul sanguin unei celule- Lichidul limfatic este mijlocul sau "plasma" care transportă nenumărate substanţe care trebuie îndepărtate din celule, ca şi substanţele utilizate pentru a proteja celula. Acestea sunt:
O Proteine nefolosite, în exces (inclusiv globulină şi albumină etc.)
O Săruri şi ioni
O Gaze şi deşeuri toxice rezultate din metabolism
O Uree
O Grăsimi (posibil şi compuşi antiinflamatori)
O Glucoza
O Hormoni, steroizi şi enzime
O Substanţe nutritive nefolosite, în special vitamine artificiale
O Paraziţi (bacterii etc.)
O Toxine de natură chimică, medicamente pe bază de sulfanilamidă, medicamente de sinteză chimică etc. O Minerale (inutilizabile la nivel celular) O Celule imunitare, în special limfocite (celule de tip T şi, mai ales, de tip B), macrofage (monocite) etc.

O Celule agonizante din organism (din cauza atrofierii sau acidozei) O Grăsimi provenind din tractul intestinului subţire şi din ficat, care suntabsorbite prin nişte vase limfatice mici.
Nu există o "inimă" care să pompeze şi să presurizeze sistemul limfatic, de aceea, lichidele limfatice se deplasează prin următoarele metode:
O Modificări de presiune care se reflectă în sistemul vascular sanguin.
O Contracţii ale muşchilor scheletului activaţi prin mişcare şi exerciţii
fizice. O Contracţii prin stimularea muşchilor netezi.
Tensiunea sanguină mică (glandele suprarenale), lipsa exerciţiului fizic sau un stil de viaţă sedentar, intestine blocate, ca şi rinichi şi piele congestionate vor duce la uzura şi degradarea sistemului limfatic.

Consumul de proteine (multe dintre acestea fiind abrazive [străine] pentru organism), de acizi şi substanţe care formează mucus (lapte, zaharuri complexe etc.) vor încărca sistemul limfatic, congestionându-l şi făcându-l să stagneze. Toţi aceşti factori se combină, îngrădesc şi încetinesc reactivitatea sistemului, conducând la autointoxicarea celulelor, ceea ce va avea drept efect o activitate redusă şi moarte. După părerea mea, la acest nivel se instalează cancerul.
Vasele limfatice
Vasele limfatice se întind la nivelul întregului organism şi reproduc sistemul vaselor sanguine, doar că sunt mai largi. Capilarele limfatice (şi capilarele sanguine) se întind în aproape toate zonele interstiţiale ale tuturor celulelor. Ele nu se regăsesc în măduva osoasă, în epidermă (partea superficială a pielii), în cartilaje sau în sistemul nervos central.

Plasma sanguină care părăseşte capilarele sanguine hrăneşte şi transportă factorii de energie până la celule- Reziduurile celulare, rezultate din metabolismul acestor elemente sunt evacuate în ceea ce a devenit în acest moment fluidul interstiţial care este colectat în capilarele mici ale sistemului limfatic. Capilarele mici conduc până în vasele limfatice mai mari (vene cu valve) şi mai departe, la ganglionii limfatici şi la organele de filtrare, cum ar fi splina, ficatul, amigdalele şi apendicele etc Stratul vascular limfatic acoperă întregul organism, într-o manieră asemănătoare sistemului vascular sanguin.
Tractul toracic, care îşi are punctul de origine în abdomen, acţionează asemenea unui sac care îşi poate mări volumul, primind vasele limfatice care vin dinspre extremităţile inferioare (membre) şi zona pelviană, inclusiv dinspre stomac şi intestine. Acest tract toracic se întinde în sus prin torace, adunând vasele limfatice de la coaste (zona intercostală), apoi se deplasează către zona subcla-viculară din stânga (trunchi), apoi se retrage şi drenează extremităţile superioare din partea stângă.

Trunchiul jugular stâng este şi el drenat în această zonă, ceea ce permite drenarea adecvată a laturii stângi a capului şi a gâtului. Partea dreaptă a capului, gâtului şi toracelui sunt drenate sau conectate la tractul limfatic drept.
Pe măsură ce limfa circulă prin vasele sistemului limfatic către venele subcla-viculare, ea traversează ganglionii limfatici, care conţin de la macrofage care au rolul să fagociteze (înghit şi distrug) bacterii sau alţi agenţi patogeni (antigeni). După ce limfa este curăţată, neutralizată şi filtrată, ea revine în circuitul sanguin prin jugulara internă şi venele sanguine subclaviculare din partea dreaptă şi stângă.
Ganglioni limfatici
Organismul omului cuprinde mii de rezervoare septice, denumite ganglioni limfatici. Aceştia sunt nişte rezervoare de forma boabelor de fasole, sau "rezervoare septice", folosite de sistemul limfatic pentru filtrarea, neutralizarea, legarea şi distrugerea agenţilor patogeni (toxine), antigenilor etc. Ei constau dintr-o reţea fibroasă, care serveşte drept filtru celulelor limfatice. Ganglionii limfatici sunt de dimensiuni relativ mici, de până la un centimetru.

Ganglionii limfatici sunt formaţi din:
O Limfocite (inclusiv celule de tip B şi de tip T)
O Neutrofile
O Celule plasmatice
O Macrofage (număr mare)
O Antigeni
î) Molecule anticorpi
Reţeaua, sau gruparea, principală de ganglioni limfatici se află în:
O Ceafă, partea superioară a umărului şi zona pieptului. Ei servesc drept filtre pentru zona capului (ganglioni cervicali)
O Zona axilelor (sub braţe), care filtrează regiunea toracică (piept) şi a extremităţilor superioare (ganglioni axilari)
O Regiunea organelor genitale pentru pelvis şi picioare (extremităţi inferioare, ganglioni inghinali)
O Regiunea mezenterului sau abdominală (filtrează tractul gastrointestinal)

Când sistemul limfatic este supraîncărcat cu toxine, paraziţi, celule slăbite prin acidoză, mucus, reziduuri rezultate din metabolism etc, ganglionii limfatici se măresc şi se umflă. Amigdalele constituie un excelent exemplu în acest sens. Produsele lactate şi zaharurile rafinate intensifică producerea de mucus provenind de la mucoasă, iar acestea, la rândul lor, constituie cauza instalării unor probleme congestive (inclusiv congestionarea sinusurilor, a gâtului, bronhiilor şi plămânilor etc). Când amigdalele se congestionează din cauza acumulării unor cantităţi masive de reziduuri, printre primele simptome care se manifestă se numără dureri în gât, inflamaţiile şi expectoraţii le. Răcelile şi gripa sunt alte semne prin care se manifestă congestia care trebuie eliminată.
Când medicii scot amigdalele, făcând dovada neînţelegerii fenomenului de congestionare şi a sistemului limfatic în sine, are loc o reacţie în lanţ. Extirparea amigdalelor provoacă supraîncărcarea sistemului limfatic (în ţesuturile învecinate). Acest lucru duce la înţepenirea cefei, degradarea coloanei vertebrale în regiunea cervicală, acumularea de tensiune în zona cerebrală, în urechi, ochi (glaucom) etc.

Majoritatea medicilor nu cunosc metodele prin care organismul poate fi ajutat să se debaraseze de această congestie.
Detoxificarea este unica soluţie reală pentru această problemă. Extirparea ţesuturilor şi tratarea simptomelor cu medicamente pe bază de sulfanilamidă (antibiotice) nu fac decât să contribuie la agravarea problemei.
Splina
Splina omului este un organ de formă ovală şi de culoare roşu-închis. Este localizată în partea stângă a trunchiului (cvadrantul superior stâng), către stânga şi în spatele (posterior) stomacului.
In faza embrionară, splina serveşte drept creator de globule albe şi roşii. Totuşi, la scurtă vreme după naşterea copilului, splina produce numai limfocite şi monocite (globule albe). Splina este încărcată cu acel tip de limfocite numite macrofage, a căror sarcină este de a elimina agenţii patogeni şi toxinele de orice
tip din sânge şi din limfă.

Splina acţionează ca rezervor sanguin sau container în care se păstrează rezervele de sânge pentru cazurile de urgenţă. Splina mai distruge celulele sanguine îmbătrânite şi celulele slăbite sau care conţin toxine, creând bilirubina extrasă din hemoglobina. Bilirubina este cea care dă secreţiei biliare culoarea sa inconfundabilă.
Menţinând starea de sănătate a splinei, veţi ajuta sistemele vascular, limfatic şi imunitar să rămână sănătoase. In cercurile spirituale, splina este reflectarea gândirii inferioare (denumită şi .gândire cauzală"), punctul de origine al dualităţii sau al creaţiei. Splina este vehiculul pentru ecuaţiile matematice universale care afectează corpul fizic. Culoarea sa spirituală este portocaliul.
Timusul
Glanda timus va fi prezentată în acest capitol în cadrul secţiunii "Sistemul endocrin". Cu toate acestea, trebuie spus că timusul este o glandă care aduce la maturitate şi pregăteşte celulele de tip B, transformându-le în celule de tip T şi în celule de susţinere a activităţii celulelor T, care fac parte din sistemul celulelor imunitare de tip NK (ucigaşi naturali). Sunt utilizate în reacţia mediată de celule faţă de agenţii patogeni.

Rezumat: Sistemul limfatic
Corpul fizic este un oraş de sine stătător. Sistemele limfatic şi imunitar acţionează asemenea forţei poliţieneşti şi departamentului de salubritate, reunite într-o singură structură. Sistemul limfatic colectează gunoiul din fiecare casă (celulă) a oraşului; fireşte, gunoiul este diferit, în funcţie de "stilul de viaţă" al fiecărei case/celule. Sistemul limfatic, în colaborare cu celulele imunitare, are sarcina de a proteja şi menţine organismul curat.
Numeroase alimente, pe care oamenii le consumă zilnic, supraîncarcă şi colmatează sistemul limfatic. Răcelile, gripa, alergiile, inflamaţiile sinusurilor, bronşita, afecţiunile pulmonare - printre care se numără pneumonia şi astmul (care antrenează funcţionarea deficitară a glandelor suprarenale) - împreună cu oreionul, tumorile, abcesele, limfoamele, erupţiile cutanate, mătreaţa etc, nu sunt altceva decât manifestări ale unei stări de supraîncărcare şi de inflamare a sistemului limfatic.

Toate produsele lactate (pasteurizate sau în stare brută), carbohidraţii rafinaţi (zaharurile complexe), alimente iritante (ardei iute, cola etc), substanţele chimice toxice, proteinele străine (carne etc.) provoacă reacţia mucoasei la nivel limfatic, adică producţia excesivă de mucozităfi. Mai mult decât atât, aceste substanţe pot fi nocive pentru celule, în special pentru că încurajează invaziile paraziţilor. Sarcina sistemului limfatic este de a împiedica atacurile "teroriste" venite din ţesuturile organismului. Cu toate acestea, o dată ce organismul este bombardat de aceste mucozităţi provenind din sistemul limfatic, mucozităţile în sine încep să devină o problemă. Ele pot bloca buna funcţionare a celulelor, provocând hipoactivitatea organului sau glandei respective.
Revenim, subliniind faptul că acest tip de răspuns se poate constata în urma reacţiei organismului la produse lactate. Proteinele pe care le conţin acestea sunt atât de abrazive, concentrate şi nocive pentru noi, încât ingerarea lor duce la producţii excesive de mucus.

Se declanşează o reacţie în lanţ atât de intensă, încât puteţi constata singuri cum se acumulează mucusul în cavităţile sinusale, în gât şi în plămâni. Acest fapt duce la pierderea mirosului, a gustului şi a auzului, şi împiedică respiraţia. De asemenea, duce la inflamarea glandei tiroide, afectând în cele din urmă întregul organism, în diverse moduri. Este o ironie că noi consumăm lapte pentru aportul său de calciu, când, în realitate, printre efectele pe care le produce se numără şi incapacitatea corpului de a utiliza calciul.
Din punct de vedere spiritual, sistemul vascular şi sistemul limfatic sunt o reflectare a spiritului. Ele contribuie la dezvoltarea individului şi îl hrănesc, dar îl şi curăţă şi îl educă. Dacă sistemul vascular şi limfatic se "gripează" sau stagnează, atunci tu însuţi te blochezi şi stagnezi. în acest moment se instalează boala şi poate surveni moartea.
Curăţaţii şi deschideţi toate căile de acces din propriul organism şi permiteţi spiritului (sânge şi limfă) să circule liber şi fără constrângeri. Acest simplu fapt vă va aduce o stare de bine inimaginabilă.

Sistemul imunitar

sus sus
Sistemul imunitar reprezintă forţele poliţieneşti din organism. El apără organismul de invadatori (paraziţi) şi de toxine. în lipsa sistemului imunitar, omul nu ar putea trăi pe această planetă. (Vă aduceţi aminte de "băiatul care trăia sub un clopot de sticlă" fiindcă se născuse fără sistem imunitar?)
Două tipuri de sistem imunitar
Există două tipuri de sistem imunitar. Este vorba de sistemul imunitar extracelular şi de sistemul imunitar intracelular.
SISTEMUL IMUNITAR EXTRACELULAR - Imunitatea extracelulară protejează organele, glandele şi ţesuturile interne. Ea protejează condiţiile imunitare care se formează în exteriorul unei celule. Acest tip de imunitate a primit numeroase denumiri, printre altele, imunitate "de adaptare", "înnăscută", "umorală" sau "prin medierea anticorpilor". Totuşi, ca mecanism, toate aceste denumiri reprezintă acelaşi tip de imunitate.
Mai simplu spus, imunitatea extracelulară începe o dată cu conceperea embrionului, când memoria sa este transmisă prin codul genetic de la părinţi către făt, pentru a forma tiparele imunitare ale copilului.

Acest tip de imunitate este într-adevăr de adaptare, deoarece înseamnă că sistemul dumneavoastră imunitar are o memorie şi capacitatea proprie de gândire, aşa cum aveţi şi dumneavoastră înşivă. Poate înţelege, memora şi furniza zilnic sistemele de apărare împotriva invadatorilor şi a toxinelor, dând astfel naştere imunităţii. Se "antrenează" pentru a fi gata atunci când organismul este supus unei noi invazii. Aşa se manifestă ceea ce numesc eu frumuseţea dumnezeiască.
SISTEMUL IMUNITAR INTRACELULAR - Imunitatea intracelulară se manifestă în interiorul celulei. Se numeşte "imunitate mediată de celulă". Acest tip de imunitate presupune reacţia celulelor T la substanţele chimice eliberate chiar de celulă.
Reacţia imunitară a celulei
Fiecare dintre aceste două sisteme de apărare (extracelulară şi intracelulară) oferă un tip de reacţie specific.
REACŢIE EXTRACELULARĂ - Reacţia imunitară cu anticorpi (umorală) constă din limfocite B plasmatice, care sunt produse ca răspuns la antigeni distrugători, prin formarea ulterioară a anticorpilor. Acest tip de răspuns creează în general imunitate faţă de un anumit tip de antigen şi este considerat a fi o reacţie extracelulară.

REACŢIE INTRACELULARĂ - Reacţia imunitară mediată de celulă (reacţia celulei) înseamnă producerea celulelor T de către timus, ca răspuns la acţiunea antigenilor străini care trebuie îndepărtaţi. Aceasta este o reacţie imunitară intracelulară.
Sistemul imunitar al organismului va reacţiona într-unui din cele două moduri, în funcţie de condiţiile prezentate anterior. Prima sau reacţia (răspunsul) primară este reacţia iniţială a celulei la atacul unui invadator. Este vorba de o reacţie lentă, dar minuţioasă, în cadrul căreia se formează anticorpii limfocitelor B şi T, cu scopul de a se ataşa la agenţii patogeni externi care invadează organismul sau în plină expansiune (microorganisme).
Cea de-a doua reacţie, reacţia (răspunsul) secundară, este o reacţie imediată a celulelor care beneficiază de memorie B şi T, care au mai purtat şi alte bătălii cu acest antigen sau agent patogen specific. în acest moment, celulele identifică şi distrug invadatorii cunoscuţi, fiindcă sunt familiarizate cu ei şi ştiu cum pot fi combătuţi.
Ambele tipuri de reacţie sunt destinate neutralizării şi eliminării celulelor distructive sau agenţilor patogeni (toxine şi paraziţi). Acţiunea lor este determinată de necesitatea apariţiei fie a unei reacţii imunitare nespecifice, fie a unei reac|ii imunitare specifice.

O Reacţia imunitară nespecifică - (inflamaţia) Reacţia unor ţesuturi sau celule la un traumatism provenind din orice sursă. Printre aceste surse se numără produşii chimici, traumele, organismele invadatoare etc.
V Reacţia imunitară specifică - Reacţie mult mai puternică, producându-se când inflamaţia nu este prea mare sau dacă celula nu poate face faţă la traumatism sau invazie. Acest tip de reacţie intră direct în sarcina
şi sub controlul celulelor B şi T.
Conchizând, sistemul imunitar al organismului uman se debarasează de invadatorii nepoftiţi, pe două căi, prin fagocitoză şi prin inflamaţie. Inflamaţia poate fi locală (la nivel celular) sau de sistem (generalizată).
FAGOCITOZĂ - Devorarea, neutralizarea sau distrugerea substanţelor şi a corpilor străini, inclusiv a microorganismelor, a părţilor lor componente, a toxinelor, ca şi a celulelor moarte sau slăbite din organism şi a celulelor invadate de paraziţi. Celulele care creează fagocitoză sunt denumite fagocite. Neutrofilele şi macrofagele formează majoritatea acestei clase de celule.

INFLAMAŢIA
O Inflamaţia locală este limitată la o anumită zonă. Se manifestă prin înroşirea, tumefierea şi creşterea temperaturii provocate de dilatarea vaselor sanguine. în regiunile afectate apare durerea, din cauza umflării şi reacţiei chimice din partea receptorilor nervoşi. O Inflamaţia de sistem adeseori trece neobservată până la instalarea distrugerii sistemului. Dezechilibrele hormonale, dietele care produc aciditate crescută, ingerarea de substanţe chimice din alimente, atmosferă sau din cosmetice dau naştere acestui tip de inflamaţie. în majoritatea cazurilor, ea trece neobservată până la manifestarea unei hipoactivităţi a ţesuturilor, glandelor sau organelor. Pe măsură ce glandele eşuează în a-şi îndeplini sarcina respectivă, apare efectul de domino, declanşându-se numeroase simptome de boală.
Conform afirmaţiilor anterioare, sistemul limfatic şi sistemul imunitar colaborează pentru a funcţiona ca un singur sistem. Ţesuturile limfatice, organele şi procesele fiziologice sunt implicate în identificarea, transportarea şi evacuarea antigenilor şi a agenţilor patogeni. Acest sistem este responsabil şi cu producerea reacţiei imunitare.

Organismul uman dispune, în esenţă, de două linii de apărare pentru a se autoproteja împotriva substanţelor străine, inclusiv a microorganismelor nedorite. Este vorba de apărarea mecanică (structurală) şi de apărarea chimică (mediată).
APĂRAREA MECANICĂ (STRUCTURALĂ) - Pielea, membrana mucoasă, lacrimile, saliva, acizii gastrointestinali, urina. Protecţia specifică la faţa locului este asigurată de "sistemul imunitar al mucoaselor", prezent în mucoasele aflate la nivelul aparatului respirator, urogenital şi al mucoasei gastrointestinale, care sunt caracterizate prin grupuri de celule limfoide, inclusiv limfocite şi macrofage.
APĂRAREA CHIMICĂ (MEDIATORI) - Aceşti catalizatori chimici sunt substanţele pe care le utilizează organismul, cu scopul de a declanşa reacţia imunitară înnăscută. Anumite substanţe chimice formează baraje în peretele membranei, pentru a stopa invazia paraziţilor. De asemenea, celulele produc nişte enzime numite lizozime, care au rolul să digere sau să omoare invadatorii paraziţi.
O Lizozime - (enzime) prezente în lacrimi, transpiraţie şi salivă, care omoară diverse microorganisme.

Mucus - produs de membrana mucoasă, căptuşeşte şi furnizează globulele albe cu rol în fagocitoză, neutralizare şi distrugere a antige-nilor şi agenţilor patogeni.
Histamine - substanţe chimice (eliberate de microorganisme sau de celulele lezate) care atrag leucocitele (globulele albe) pentru intervenţii de urgenţă.
Prostaglandine - acizi graşi nesaturaţi, pe bază de carbon-20, activ din punct de vedere biologic, proveniţi din metabolizarea acidului arahido-nic. Prostaglandinele îndeplinesc funcţii multiple, intervenind inclusiv în vasodilataţie şi în metabolismul glucozei. Sunt mediatori în numeroase procese chimice.
Leucotriene - favorizează inflamaţia prin dilatarea sistemului vascular (capilare, etc). Ele măresc permeabilitatea vasculară (capacitatea de a secreta celule sanguine, nutritive şi imunitare prin pereţii capilarelor etc). Permeabilitatea vasculară permite fibrinogenului şi proteinelor să pătrundă în limfa din jurul unei celule. Fibrinogenul este transformat în fibrină, folosită pentru a bloca pătrunderea în zonele afectate.

Leucotrie-nele stimulează fagocitoză prin intervenţia macrofagelor şi atrag leucocitele (globulele albe) pentru intervenţii de urgenţă. Interferoni - tip de proteine care protejează celula de invazii virale. Ele se ataşează la pereţii celulei şi stimulează celula să producă agenţi cu proprietăţi antivirale (proteine).
O Kinine - atrag globulele albe.
o Complementare - grup de proteine (proteine complementare) recunoscute pentru capacitatea lor de a atrage globulele albe. Pentru a înţelege condiţiile de formare a imunităţii, vă propun să studiem în continuare sistemul imunitar intern al organismului.
După cum aţi aflat, sistemul imunitar intern al organismului uman este destinat să elimine celulele slăbite sau infestate de paraziţi. Celulele au "markeri" (antigeni) pe suprafaţa lor care le arată identitatea. Aceşti ,markeri" spun dacă celulele sunt de tip "auto-" sau "non-auto-".

Antigeni
Sunt substanţe care generează un răspuns imunitar. Antigenii sunt proteine sau oligozaharide (compuşi care provin dintr-o zaharidă). Există două tipuri de antigeni: autoantigeni şi antigen străini.
AUTOANTIGENI - Substanţe (proteine etc.) create de celulele propriului organism pentru a stimula răspunsul imunitar. în general, acest tip de antigeni fac parte din peretele membranei celulare şi acţionează ca "markeri" sau semnale de reacţie imunitară din partea celulei.
ANTIGENI STRĂINI - Substanţe sau paraziţi introduşi în organism din mediul extern. Printre acestea se numără: O Microorganisme
O Particule (fragmente) de microorganisme O Acizi
O Substanţe chimice de orice fel
O Proteine străine de organism, sau care nu pot fi utilizate de acesta O Aşchii, fragmente de lemn, sticlă etc.
Fiecare lucru care a fost creat pe acest pământ este unic. Cu toate acestea, între lucruri există numeroase asemănări. Pe planeta noastră, convieţuiesc numeroase rase umane şi specii vegetale şi animale, fiecare dintre aceste tipuri putând fi identificate datorită formelor, culorilor şi semnelor distincte care le individualizează. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul celulelor din organismul uman şi a pereţilor membranei celulare (învelişul exterior al celulei), fiindcă fiecare celulă este unică în felul ei.

Pereţii celulari sunt compuşi din proteine (lanţuri de aminoacizi), colesterol (protecţie împotriva inflamaţii lor) şi fosfolipide. Când o celulă este slăbită, proteinele respective şi antigenii se schimbă, ceea ce trimite semnalul de distrugere a celulei. Atunci se modifică şi configuraţia exterioară a membranei celulei, tot aşa cum se schimbă şi pielea omului, când celulele din care este formată încep să se degradeze.
Limfocite: origine şi dezvoltare

CELULE STEM (MĂDUVA OSOASĂ)
\\
CELULE B CELULE AJUTĂTOARE B Există CELULE B
câte cinci
celule T TIMUS (CELULE T, CELULE AJUTĂTOARE T)
GANGLIONI LIMFATICI, LIMFĂ, SĂNGE pentru fiecare celulă B
Reacţie imunitară celulară la antigeni (reacţia celulor B)
LIMFOCITE - Pentru a activa o reacţie imunitară specifică, trebuie activate mai întâi limfocitele. Activarea este declanşată de un antigen (un semnal). Limfocitele au pe suprafaţa lor receptori conectaţi la antigen. Aceşti receptori au natură specifică şi sunt destinaţi să se lege de antigeni specifici.

INTERLEUKINE - Interleukinele, care sunt produse şi eliberate de macro-fage şi de celulele ajutătoare T, stimulează diviziunea limfocitelor după capturarea (legarea) antigenilor de limfocite (celule imunitare). Apoi:
O Antigenul este prelucrat (neutralizat şi descompus) de către macrofage şi celulele B.
O Macrofagele predau antigenul prelucrat celulelor ajutătoare T. Este eliberată interleukina, care provoacă divizarea celulelor ajutătoare T şi le măreşte astfel numărul.
O Celulele ajutătoare T se combină cu celulele B (cele care au prelucrat iniţial antigenii), având drept rezultat formarea celulelor care produc anticorpii şi care vor combate antigenul.
Rolul markerilor de proteine:
O Identifică o celulă după tipul şi starea ei de sănătate (puternică sau slabă).
O Stimulează producerea anticorpilor de către limfocitele B, pentru a neutraliza sau distruge celula.

O Stimulează reacţiile citotoxice (substanţe chimice care distrug celulele) ale granulocitelor, monocitelor şi limfocitelor.
Celulele normale din organism care se deteriorează sau sunt slăbite pot fi identificate ca antigeni străini, generând reacţia imunitară a macrofagelor, neu-trofilelor, monocitelor etc. Această activare stimulează limfocitele B să producă anticorpi care să neutralizeze sau să distrugă celula afectată, dacă este cazul. După cum remarcam anterior, acest lucru poate stimula şi reacţii citotoxice din partea granulocitelor, monocitelor şi limfocitelor.
în acest punct este creată iluzia de "autoimunitate". Când o celulă îşi modifică morfologia prin acidoză, prin influenţa chimică toxică etc, aceasta îşi modifică semnalul pe care îl transmite celulelor imunitare (poliţia), care sunt considerate, din acest moment, antigeni străini sau celule care pot afecta alte celule, astfel încât trebuie eliminate.
Anticorpi principali sau imunoglobuline
ANTICORPI % FUNCŢIE
IgG 80% + Inactivează/dezactivează sau stabileşte leagă la un loc antigeni; măreşte numărul de fagocite; asigură apărarea imunitară a fătului; detectează proteine complementare.
IgM 10% Leagă la un loc antigeni; acţionează ca receptor de legare asupra celulelor B; activează proteine complementare. Adesea, primul anticorp produs ca răspuns la antigen.

1gA 15% Inactivează antigenii. Se regăseşte în salivă, lacrimi şi în membranele mucoase. Asigură protecţia cutanată. Se mai regăseşte în colostrum şi în laptele matern.
1gE 11% Se leagă de mastocite şi bazofile, pentru a stimula inflamaţia.
IgD J.1% Acţionează ca receptor de legare asupra celulelor B.
Reacţie mediată de anticorpi
ANTICORPI - Când organismul este expus acţiunii antigenilor (paraziţi, toxine şi altele), el activează celulele B, care produc anticorpi. Aceşti anticorpi se leagă de antigeni şi distrug, în acest mod, toxinele. Anticorpii se găsesc în fluidele prezente în organism. De aceea, acest tip de imunitate se numeşte imunitate extracelulară (în exteriorul organismului). Anticorpii se mai pot lega de macrofage, bazofile şi mastocite.
Anticorpii sunt glicoproteinele în formă de Y, produse de limfocitele B (celulele B) ca reacţie la prezenţa antigenilor. Fiecare anticorp constă din patru lanţuri de polipeptide (doi sau mai mulţi aminoacizi) care creează locurile de legare în care se vor ataşa la antigeni. Ele sunt considerate imunoglobuline (formate din mulţi anticorpi diferiţi).

Aproape toţi anticorpii din organism, cu excepţia anticorpilor transmişi ereditar (care se bazează pe grupa sanguină), se formează prin legarea celulelor B de un antigen străin.
Anticorpii se numesc gamaglobuline. Cantităţi masive din aceste celule se regăsesc în plasmă (sânge), unde există şi alte proteine, ca de pildă albumina. Anticorpii se mai numesc imunoglobuline (IQ), deoarece ele sunt giobuline implicate în sistemul imunitar.
REACŢIE PRIMARĂ - (sunt necesare 3 până la 14 zile)
O Celulele B sunt activate de antigen (i).
O Celulele B se multiplică şi creează celulele cu memorie B. Aceste celule produc anticorpi (proteinele în formă de "Y").
REACŢIE SECUNDARĂ - (sunt necesare de la câteva ore la 3 zile) O Se produce când organismul este expus la antigeni cunoscuţi. Aceşti antigeni sunt cei cu care organismul s-a mai luptat fi pe care îi recunoaşte. Aceşti antigeni declanşează aşadar reacţia imediată a celulelor B, generată de celulele cu memorie 8. O Această reacţie promptă sporeşte numărul celulelor cu memorie B, făcând să crească si mai mult imunitatea.

Celulele cu memorie stau la baza imunităţii de adaptare. ANTICORPII NEUTRALIZEAZĂ SAU DISTRUG ANTIGENII ASTFEL: 3 Iniţiază liza (ruperea şi descompunerea invadatorului). O Neutralizează toxinele care provin din activitatea bacteriană. O Produc fagocitoza (înglobează, neutralizează şi distrug). O Favorizează gruparea antigenilor (aglutinare). O Previn aderarea antigenului la o celulâ-gazdă.
ANTICORPII POT REALIZA, DIRECT SAU INDIRECT, URMĂTOARELE: O Detectarea antigenilor sau legarea lor împreună. O Intensificarea procesului de fagocitoza. O Intensificarea procesului de inflamaţie. O Activarea proteinelor complementare.
Imunitate mediată de celule
Imunitatea mediată de celule se referă la apărarea celulelor din organism asigurată de celulele T. Celulele T protejează spaţiile intercelulare de atacul microorganismelor, precum viruşii sau anumite bacterii. Asemenea celulelor B, celulele T au pe suprafaţa lor receptori de legare de antigeni, şi sunt foarte specializate să recunoască antigenii celulari.

REACŢIE PRIMARĂ - Antigenii activează celulele T, care încep să se dividă şi să creeze celule T citotoxice (citolitice). Celulele T citotoxice produc citokine sau limfokine, care sunt proteine (peptide) ce stimulează reacţia imunitară suplimentară prin intensificarea procesului de formare a celulelor T, a implicării macrofagelor în proces etc.
Celulele T nu pot recunoaşte antigeni străini fără ajutorul prelucrării macrofagelor. Acest proces îi permite unei celule T să deosebească diferitele tipuri de antigen. Celulele .ajutătoare neimune" de tip T (denumite T4) secretă inter-leukina, care stimulează activitatea celulelor B şi a altor limfocite T).
Prelucrare de către celulele macrofage
ETAPA ÎNTÂI
O Macrofagele înglobează antigenii prin endocitoză şi îi descompun în
fragmente mai mici. O Fiecare fragment este .ştampilat" cu o proteină (proteine cu histo-
compatibilitate majoră MHQ. O Aceste fragmente de antigen sunt gata să formeze legături cu celulele
ajutătoare T. O Fagocitoza celulelor B este similară cu fagocitoza îndeplinită de macrofage.

ETAPA A DOUA
O Celulele macrofage şi celulele B prelucrează antigenii.
O Macrofagele secretă interleukina-1.
O Interleukina stimulează celulele ajutătoare T să producă interleukina-2.
O Interleukina stimulează celulele ajutătoare T să se dividă.
O Celulele ajutătoare T stimulează celulele B.
Globulele albe
Neutrofile
Definiţie: Supun microorganismele şi alte substanţe procesului de fagocitoza.
% dintre globalele albe: 60-80% Reacţie: Reacţie inflamatorie Loc de maturare: Măduva roşie osoasă
Localizarea celulelor mature: Sânge, ţesut conjunctiv şi ţesut limfatic Secretă: histamină, proteine complementare, leucotriene, kinine şi interferon. Tip de imunitate: înnăscută
Limfocite (celule B)

Definiţie: Produc anticorpi şi alte substanţe chimice responsabile cu distrugerea microorganismelor. % dintre globulele albe: 20-40%
tumori); cunoscute şi ca distrugătoare de tumori
Loc de maturare: Măduva roşie osoasă, splină, ganglioni limfatici Localizarea celulelor mature: Glanda timus Secretă: ţesuturi
Tip de imunitate: Mediată de celule
Eozinofile_______________________
Definiţie. Eliberează compuşii chimici care reduc inflamaţia; atacă anumiţi paraziţi de tip vierme % dintre globulele albe: 1-4% Reacţie: Reacţie inflamatorie Loc de maturare: Măduva roşie osoasă
Localizarea celulelor mature: Sânge, ţesut conjunctiv şi ţesut limfatic Secretă: Histamină, proteine complementare, leucotriene, kinine şi interferon
Tip de imunitate: înnăscută Bazofile________________________

Definiţie: Eliberează histamină, care favorizează inflamarea; mai eliberează heparină, care previne formarea hematoamelor % dintre globulele albe: 0,5-1 % Reacţie: Reacţie inflamatorie Loc de maturare: Măduva roşie osoasă
Localizarea celulelor mature: Sânge, ţesut conjunctiv şi ţesut limfatic Secretă: Histamină, proteine complementare, leucotriene, kinină şi interferon Tip de imunitate: înnăscută
Reacţie: Protecţie extracelulară (exterioară) faţă de antigeni (viruşi, bacterii, substanţe chimice) Loc de maturare: Măduva roşie osoasă, splină, ganglioni limfatici Localizarea celulelor mature: Sânge, ţesut limfatic şi ganglioni limfatici
Secretă: Anticorpi Tip de imunitate: Mediată de anticorpi
Limfocite (celule T)
Definiţie: Produc anticorpii şi alte substanţe chimice responsabile cu distrugerea microorganismelor. % dintre globulele albe: 0-40% Reacţie: Apărare intracelulară (interioară) faţă de antigeni (paraziţi,Monocite (macrofage) Definipe: Celulă fagocită, prezentă în sânge, ce se transformă în celulă macrofagă în interiorul ţesuturilor, care fagocitează, adică înglobează şi digeră bacterii, fragmente celulare, celule moarte, celule slăbite şi alte toxine din ţesut % dintre globulele albe: 3-8% Reactie: Fagocitoză

Loc de maturare: Diverse ţesuturi din organism
Localizarea celulelor mature: Sânge, ţesut conjunctiv şi ţesut limfatic Secretă: Enzime, lizomi, chemokine, citokine, radicali O2 Tip de imunitate: înnăscută Mastocite___________________
Definiţie: Esenţiale în reacţia inflamatorie la nivelul ţesutului conjunctiv, subcutanat, al mucoasei gastrointestinale şi al ţesuturilor aparatului respirator. Contribuie la încurajarea infiamaţiei, eliberând diverse substanţe chimice. Sunt mediate de anticorpul 1 gE. % dintre globulele albe: 0% Reacpe: Reacţie inflamatorie Loc de maturare: Diverse ţesuturi
ale organismului
Localizarea celulelor mature: Jesut
conjunctiv, dermă, mucoasă şi ţesut
gastrointestinal
Secretă: histamină, proteinaze,
prostaglandine, leucotriene, kinine,
interferon şi complementare
Tip de imunitate: înnăscută

REACŢIE SECUNDARĂ - Reacţia secundară a celulelor T provine de la celulele cu memorie T. Celulele cu memorie T funcţionează într-o manieră similară celei a celulelor cu memorie B, în sensul că îşi "amintesc" expunerea anterioară la antigeni şi creează "anticorpi" care să lupte împotriva acestora.
Producerea celulelor imunitare
GLOBULE ALBE - Celulele imunitare din organism se numesc globule albe şi sunt de mai multe tipuri. Măduva osoasă produce globulele albe din organism ca sistem principal de apărare internă al organismului. Aceste celule sunt transmise mai departe către sistemul limfatic pentru a se matura sau pentru a fi transformate în celule mai mari, cu funcţii specifice.
Ţesuturile limfatice, inclusiv splina, timusul şi ganglionii limfatici, sunt responsabile de dezvoltarea, maturarea şi activarea globulelor albe. Dezvoltarea şi funcţionarea celulelor imunitare sunt reglate de citokine, care sunt de natură proteinică şi acţionează ca mediatori de creştere. Există peste 100 de tipuri diferite de citokine produse de globulele albe din organism. Printre acestea sunt incluse interleukinele, interferonii, agenţii de necrozare a tumorilor etc.

Să examinăm câteva dintre cele mai importante celule imunitare pe care organismul le foloseşte pentru a se apăra. Macrofagele sunt monocite care au ieşit din sistemul circulator, s-au fixat şi s-au maturat, devenind ţesuturi. Macrofagele se găsesc în număr mare în amigdale, splină şi în ganglionii limfatici. Jumătate din macrofagele prezente în organism se regăsesc în ficat şi se numesc celule Kupffer. Totuşi macrofagele sunt prezente în tot organismul, inclusiv în creier şi sânge. Ele acţionează asemenea unor agenţi de salubritate, făcând curăţeni pe unde trec. Macrofagele şi neutrofilele sunt celulele principale în procesul de fagocitoză (înglobare şi distrugere) al sistemului imunitar.
Celulele NK, sau ucigaşii naturali, sunt un tip de limfocite prelucrate în măduva osoasă, care reprezintă 1-5% din numărul total de limfocite. Se consideră că, dintre toate celulele imunitare, ele sunt cele mai importante. Misiunea lor este aceea de a distruge formaţiunile tumorale sau celulele infectate de viruşi. Aceste celule fac parte din sistemul imunitar înnăscut, deoarece nu au memorie şi nu au reacţie specifică. Ele nu pot recunoaşte decât o clasă specifică, nu o celulă specifică.

Rezumat: Sistemul imunitar
Corpul dumneavoastră este proiectat de natură astfel încât să se poată apăra singur împotriva invadatorilor, inclusiv paraziţi, substanţe chimice etc. Chiar şi alimentele care devin nocive după ce au fost ingerate declanşează o reacţie imunitarăşi limfatică.
Corpul omenesc în ansamblu său şi fiecare celulă care intră în alcătuirea sa au
conştiinţă (putere de conştientizare). Propriul sistem imunitar învaţă singur să
recunoască invadatorii din trecut şi stochează această informaţie la nivelul
celulelor cu capacitate de memorare. Acest proces începe o dată cu conceperea
embrionului (informaţii transmise pe cale ereditară) şi continuă atâta timp cât
organismul este expus la mediul extern. Corpul şi organele corpului sunt acoperite
de .piele", sau o membrană care este menită să ofere protecţie primară (din punct
de vedere mecanic). De la acest nivel, celulele imunologice (ale sistemului
imunitar) şi substanţele chimice pe care le produc au rolul să "mănânce" sau să
distrugă aceşti invadatori, într-un fel sau altul.

Există numeroase tipuri de celule imunitare, fiecare având o specializare strictă. Imunitatea organismului nostru există şi se dezvoltă prin următoarele moduri"" unriaioareie moduri: Natural activ - reacţie imunitară de adaptare şi înnăscută, proprie (naturală). Artificial activ - imunitate dobândită (vaccinare) prin furnizarea pe cale artificială a unui agent patogen sau a unui antigen, astfel încât organismul să îşi poată crea imunitatea din sursa oferită.
Natural pasiv - de la mamă la făt, prin placentă. Transferul se face către un individ fără imunitate.
Artificial pasiv - transfer de la animale injectate (vaccinate) la om.
Natura nu perpetuează exemplare slabe. Dacă ar fi procedat astfel, atunci ea şi-ar fi opus rezistenţă sieşi, nu ar fi făcut faţă şi nu s-ar fi perpetuat. Acest lucru este valabil şi în cazul organismului uman şi al celulelor din care este alcătuit.
Sindroamele de autoimunitate nu sunt altceva decât lupta în care cel puternic încearcă să îl elimine pe cel slab. Reţinând acest lucru, cea mai bună direcţie de acţiune împotriva "bolilor" sau a stărilor de hipoactivitate sau slăbiciune este întotdeauna aceea de a vă fortifica, fortifica, fortifica organismul şi celulele. Curăţaţi-vă organismul de toate substanţele chimice, toxinele, puroiul, depunerile de mucus şi paraziţi (cei dăunători) şi de a vă însănătoşi!

Sistemul intestinal (colon)

sus sus
Intestinul gros, sau colonul, cum se mai numeşte, este format din şase secfiuni. Acestea sunt: cecum, ascendent, transversal, descendent, sigmoid şi, în cele din urmă, rect. Un colon de dimensiuni medii are o lungime cuprinsă între 150 şi 180 cm. Colonul are forma literei "U" întoarsă, şi se întinde pe perimetrul abdomenului. Intestinul gros este format din falduri circulare. Funcţia principală a colonului este de a absorbi apă, minerale, oligoelemente şi vitamine.
Colonul nu secretă nici un fel de enzime digestive. Cu toate acestea, la nivelul colonului se produce un fel de digestie, prin intervenţia bacteriilor. Particulele alimentare şi produşii secundari, rezultaţi în urma digestiei din stomac şi intestinul subţire, se combină în colon, iar cea mai mare parte a apei se absoarbe din nou pentru a forma o masă solidă, care este eliminată din organism. Mucusul provenit din sistemul limfatic este şi ele deversat în colon, urmând a fi eliminat. Colonul dispune de glande secretoare de mucus, aflate în sub-mucoasă, pentru a susţine eliminarea corespunzătoare.
Colonul stabileşte o legătură electrică cu toate organele şi ţesuturile principale din organism. Comunitatea cercetătorilor moderni nu a descoperit încă această parte din fiziologia colonului (mai exact, componentele întregului ţesut intestinal şi relaţia pe care o stabileşte cu celelalte ţesuturi ale organismului).

Sistemul urinar

sus sus
Rinichii
în general, oamenii se nasc cu doi rinichi. Cu toate acestea, am întâlnit mulţi oameni care s-au născut cu trei rinichi. Rinichii corpului omenesc au formă de ureche şi sunt de culoare maro-violaceu. Sunt localizaţi în partea dorsală a cavităţii abdominale, de o parte şi de alta a coloanei vertebrale.
Partea superioară a rinichilor este amplasată faţă în faţă cu a 12-a vertebră toracică. Fiecare rinichi cântăreşte 142 g, are o lungime de 11 cm, o lăţime de 7,6 cm şi o grosime de 2,54 cm. Nefronii microscopici alcătuiesc aspectul structural şi funcţional al rinichilor.
Ca şi în cazul majorităţii organelor, în special al glandelor, rinichii prezintă o porţiune exterioară, denumită zona corticală, şi o porţiune interioară, zonă medulară. Urina se formează la nivelul nefronilor, care se compun dintr-un corpuscul renal şi un tub venal. Acestea au aspectul unor piramide alungite. Zona corticală adăposteşte cea mai mare parte a stratului de vase capilare mici care constituie sistemul de filtrare dintre sânge şi nefron. Această porţiune este implicată în procesul de filtrare şi de reabsorbţie.
Urina este formată din numeroasele produşi secundari rezultate în urma metabolismului, printre care uree, amoniac, ioni de hidrogen, creatinină, substanţe chimice toxice, medicamentoase, vitamine şi minerale sintetice etc.

Aceste deşeuri (urina) coboară pe structura piramidală (tuburile nefronilor) către porţiunea interioară (sau medulară), pe unde pătrund în tuburi comune, denumite conducte papilare, care se golesc în rezervoare renale (calicii). De aici, urina se deplasează în jos prin uretră, către vezica urinară.
După cum se poate constata, rinichii sunt o componentă a sistemului excretor. Rinichii formează urina din plasma sanguină. Ei joacă un rol major în reglarea circulaţiei sanguine şi, în acest fel, a tuturor lichidelor din organism. Rinichii contribuie la evacuarea reziduurilor rezultate din metabolism şi a celor toxice.
Rinichii sunt extrem de sensibili la acidoza provocată de consumul de carne, ceai, cafea, ciocolată şi băuturi carbogazoase. Majoritatea oamenilor consumă aceste tipuri de .alimente" (toxine) care, după un timp, produc disconfort şi durere în partea mijlocie şi inferioară a spatelui.

Uretere
Tuburi care conduc de la rinichi până la vezica urinară.
Vezica urinară
Vezica urinară este în principal un rezervor sau un sac de colectare şi păstrare a urinei, în drumul său de ieşire din rinichi.
Evacuarea urinei din vezica urinară se numeşte "micţiune", .golire" sau .urinare".
Uretra
Tubul care face legătura între vezica urinară şi exteriorul organismului.

Sistemul tegumentar (piele)

sus sus
Pielea este cel mai mare organ al corpului. De asemenea, pielea este cel mai mare organ de eliminare, evacuând zilnic o cantitate de reziduuri echivalentă cu cea evacuată în total de rinichi, intestine şi plămâni. In mod evident, pielea este învelişul exterior al corpului. Ea oferă organismului sistemul de apărare împotriva agresiunii mediului înconjurător şi condiţiilor de dezvoltare a paraziţilor.
Pielea este formată din două mari diviziuni sau straturi distincte. Prima diviziune, sau primul strat interior, se numeşte dermă. Ţesuturile subcutanate sunt dispuse imediat sub dermă, care adăposteşte marea masă a arterelor, venelor, nervilor şi glandelor principale care hrănesc pielea.
Cea de-a doua diviziune glandulară sau cel de-al doilea strat este epiderma, porţiunea care vine în contact direct cu mediul exterior. Această porţiune (sau diviziune) este compusă din patru până la cinci straturi diferite, în funcţie de regiunea specifică a corpului. Pe mâini şi pe picioare, pielea este mai groasă datorită activităţii la care sunt expuse aceste porţiuni ale corpului. Aţi auzit zicala "Are pielea groasă" sau, dimpotrivă, «Are pielea subţire". Acum ştiţi la ce se referă. Urmează o rapidă trecere în revistă a epidermei, începând cu stratul dinspre exterior al pielii.

O Stratum comeum (grosime de la câteva celule, până la 50 de celule)
O Stratum lucidum
O Stratum granulosum
O Stratum spinosum
O Stratum germinativum
Pielea omului este formată din cheratinocite, celule astfel denumite deoarece ele produc o substanţă dură numită cheratină, care se regăseşte în unghii, în firele de păr şi în orice ţesut cornos. Cheratinocitele sunt germinate (îşi încep călătoria) în stratum germinativum al epidermei, deplasându-se şi maturân-du-se prin diversele straturi, până când ajung la capătul ciclului de viaţă şi în stratul exterior, stratum comeum.
Pielea îndeplineşte numeroase funcţii, printre altele şi pe aceea de reglare a temperaturii corpului. Acest lucru se produce prin intermediul arteriolelor (vase sanguine) şi al glandelor sudoripare.

Pielea mai este şi cel mai mare organ senzitiv, exprimând atât senzaţiile interne, cât şi pe cele externe.
Din punct de vedere spiritual, pielea dumneavoastră este în strânsă legătură cu ego-ul sau corpul etnic. Fiindcă ea vă individualizează. Este direct legată de ficat, care reflectă gândirea. Ambele organe conlucrează, influenţând procesele de gândire ale individului.
în procesul de detoxificare, trebuie să curăţaţi mai întâi ficatul dacă vreţi să aveţi o piele curată. Menţineţi permanent pielea cât mai curată, fiindcă ea îşi va îndeplini astfel funcţia de organ de eliminare a deşeurilor. în plus, o piele curată vă va face să vă simţiţi mai curat.


Tipareste Trimite prin email

Adauga documentAdauga articol scris

Copyright © 2008 - 2024 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor